Bun venit pe tărâmul dezvoltării personale – fără limite!

My Blog Posts

2017 5/Mai

Percepute adesea ca excluzâdu-se reciproc, cele două tipuri principale de coaching sunt, de fapt, complementare. Dacă în zona Business accentul este pus pe performanțe, fiind accelerată și facilitată atingerea și creșterea lor, în zona Life focusul este pus pe armonie și evoluție.

Dar cine spune că în viața profesională nu sunt utile eliminarea conflictelor și asigurarea sustenabilității prin evoluția produselor ori a relațiilor cu clienții? Sau că în viața personală nu pot fi definiți KPI, care să concentreze acțiunile pe zonele cele mai sensibile și cu efect maxim asupra calității vieții?

Selectând tot ce este mai bun în fiecare domeniu, vă propun un instrument de auto-coaching ce vă poate spori performanțele și, simultan, accentua echilibrul și evoluția.

Citeşte mai mult

2015 16/Noi
Românii s-au desprins de autocrație

Sondajul de opinie realizat de Fundația Leaders în perioada 12-15 noiembrie 2015, cu 1243 respondenți la nivel naţional, indică că în majoritate românii preferă stilul democratic de leadership şi îl resping pe cel neimplicat, de tip laissez-faire. Preferința pentru stilul autoritar este specifică persoanelor de peste 45 de ani, precum şi celor fără studii sau fără ocupaţie. Autoritatea liderilor este conferită mai ales de experienţa de conducere a unor echipe şi de rezultatele obţinute, şi mai puţin de recunoaşterea expertizei într-un anumit domeniu. Educaţia precară şi lipsa unei ocupaţii sunt factori favorizanţi pentru manipularea de către alţii, eliminarea acestor situaţii fiind mijloace eficiente de întărire a democraţiei în România.

Iată rezultatele detaliate.

Citeşte mai mult

2015 19/Feb
Cum mă văd în oglinda organizației

Indiferent dacă de-abia aţi fost numit într-o poziţie de conducere sau dacă aveţi deja ani de-a rândul de când gestionaţi echipe sau companii, aproape sigur v-aţi lovit de această dificultate: singurătatea turnului de fildeş al liderului.

Tot mai puţini sunt cei din jur care sunt dispuşi să vă dea un feedback sincer, tot mai rare persoanele în faţa cărora puteţi vorbi deschis despre ezitările şi temerile dvs.

Iar efectul este că trebuie să mergeţi pe propria mână, să speraţi că veţi face greşeli cât mai rar, iar acestea să afecteze cât mai puţin rezultatele organizaţiei.

Iată cinci seturi de întrebări, la care este destul de puţin important dacă aveţi sau nu deja răspunsuri, însă este esenţial să vi le puneţi atunci când vă priviţi în oglindă.

Citeşte mai mult

2015 19/Feb
Evaluarea anuală - oportunitate de coaching

Ce-ar fi dacă în relaţia cu persoana iubită principalul feedback primit:

  • are periodicitate anuală,
  • este formalizat pe puncte şi subpuncte,
  • se concentrează pe greşelile comise şi pe reproşuri?

Ce fel de relaţie ar putea rezista, producând eventual şi rezultate de tipul căsătoriei, copiilor, casei etc.? Desigur, niciuna!

Dar exact aceasta este aşteptarea din spatele evaluărilor anuale, instrumentul atât de folosit în managementul clasic. Cu excepţia celor care au comis greşeli mari sau au obţinut rezultate excepţionale, majoritatea angajaţilor află doar o dată pe an, sub formă de scoruri, care este impresia pe care au produs-o şefului, iar ulterior îşi pot renegocia salariul şi/sau beneficiile în funcţie de acestea.

Procedând astfel, managerii ratează o imensă oportunitate de a furniza feedback şi a genera învăţare din succesele şi problemele trecute. Articolul vă sugerează soluţii eficiente pentru cele mai frecvente situaţii cu care vă puteţi confrunta.

Citeşte mai mult