Bun venit pe tărâmul dezvoltării personale – fără limite!

My Blog Posts

2017 19/Apr
Revoluţia din sistemul fiscal

Din seria începută cu Ordonanţa 13 şi continuată cu Legea salarizării unitare, în Săptămâna Mare ne-a fost servită ştirea despre Impozitul pe Gospodărie. Fiindcă am fost ocupat cu cele sfinte, nu mi-am făcut datoria de translator din pesedească în română, dar o fac acum.

Rezumatul executiv sună astfel: schimbarea sistemului fiscal românesc este doar primul pas spre Marea Revoluţie din societate, ce vizează stabilirea echităţii între cei ce plătesc impozite şi cei care primesc deduceri. Nu vă speriaţi, nu este vorba despre reînvierea utopiei comuniste, ci doar de sistemul colectivist al kibbuţurilor, în care persoane ce nu sunt înrudite îşi pun împreună averea şi veniturile, pentru a se gospodări şi a-şi creşte copiii împreună. Iar în acest context, echitatea nu este o categorie morală, ci un simplu calcul matematic: De câţi gospodari este nevoie pentru a întreţine un băiat deştept?

Apare o chestiune tehnică de tip anii ’50: Cum să băgăm în casa fiecărui român câte un perceptor de taxe şi impozite, pe care oamenii să-l considere aliatul lor? Simplu: folosind instrumentul promoțiilor, al reducerilor atât de dragi românilor (rebotezate deduceri).

Iar discuţia publică legată de oportunitatea unei asemenea măsuri este absolut inutilă. Toate detaliile au fost prezentate în cercul Marilor Iniţiaţi participanţi la seminarul „Cum ne reducem impozitul şi simultan obţinem fonduri pentru susţinerea marilor averi”

Din care vă prezint mai jos extrase, în exclusivitate.

Citeşte mai mult

2017 12/Feb

S-au spus și scris multe despre ceea ce se întâmplă în România ca urmare a adoptării și apoi abrogării OUG 13/2017. Dincolo de argumentele legale, politice, geostrategice, vă propun o analiză neuro-sociologică și morală.

Căci, în viziunea mea, în aceste zile se joacă mult mai mult decât impunerea sau respingerea unei norme sociale referitoare la abuzuri. Pentru prima oară, în mod autentic, în România ia ființă Statul de Drept și se ajustează regulile și limitele relației dintre Stat și Cetățeni.

Iar în acest proces sunt implicate structuri neurologice existente la multe mamifere ce conviețuiesc în grupuri, elemente morale ce au atingere cu descoperirea Ordinii Divine din lume și societate, precum și aspecte pragmatice de aplicare ulterioară a normelor sociale.

Citeşte mai mult

2017 23/Ian
România pe gheaţă subţire

La 10 ani de la aderarea la UE, democrația românească pășește din nou pe gheață foarte subțire. Forțarea notei de către Stradă sau Putere riscă să destrame întreg țesutul social. Este un test al rezistenței și stabilității Statului de Drept – singurul garant real al siguranței și prosperității României.

Art. 16 al Constituției consfințește că „nimeni nu este mai presus de lege” și că nu sunt admise nici privilegiile, nici discriminările.

Strada se simte discriminată și semnalează apariția unui grup privilegiat – deținătorii puterii legislative și executive din Stat.

Iar „albirea” dosarelor celor care, în diferite forme, au comis fapte de corupție din categoria abuzului în serviciu sau al conflictului de interese este percepută drept un privilegiu acordat prin intermediul unui flagrant conflict de interese.

Citeşte mai mult